joi, decembrie 14, 2017

Chiar atâtea s-au adunat. Fix şaptezeci şi şapte! Nu ţine cu „poate vântul, una-două…”, calendarul mi-e alături. Din 9 ianuarie 2013 şi până azi, în fiecare miercuri – minus săptămânile ...

Unii oameni sunt cât se poate de îngăduitori cu ei înşişi şi exigenţi cu toţi ceilalţi.  Ba chiar şi în rândurile preoţimii s-a strecurat acest păcat al iertării de sine, ...

Au trecut o sută de ani În 23 iulie 1914, la douăzeci şi cinci de zile după atentatul de la Sarajevo căruia i-au căzut victime arhiducele Franz Ferdinand şi soţia ...

Una din cele mai mari speranțe ale tenisului din Curtea de Argeș este tânărul Horia Herciu, care s-a îndrăgostit de acest sport încă de la vârsta de 5 ani, când ...

Meciul zilei: Moldovan – Cozma!     Lipsa ploii a permis luni desfăşurarea în bune condiţii a partidelor programate, astfel că s-a respectat întru totul programul stabilit de organizatori. Ieri ...

Zilele acestea, la sediul Serviciului Public de Gospodărie Comunală au fost aduse băncile de odihnă care vor fi montate în parcuri, precum şi la asociaţiile de proprietari şi locatari care ...

Astăzi, candidatul ACL la președinție are programată o vizită de 5 ore în județul nostru, mai exact la Ștefănești, Curtea de Argeș și Pitești.  Președintele PNL va sosi la noi ...

  Îmi cer scuze maneliştilor veritabili, am folosit sintagma din titlu pentru că sună bine, dar îmi dau seama că simpaticii (chiar dacă mai totdeauna jenanţii) versificatori în termeni de ...

Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat în ultima şedinţă vânzarea a 37 mc material lemnos rezultat din defrişarea unei suprafeţe cu vegetaţie forestieră situată pe izlazul Noapteş. Acolo s-a ...

Demisia lui Vasile Sabie de la conducerea organizaţiei locale PDL a declanşat bătălia pentru ocuparea locului vacant dintre seniorii şi lupii tineri din partid. La început, a părut să aibă ...

Dorel, muncitorul necalificat al drumurilor publice, pare că se şcoleşte pe străzile din Curtea de Argeş. În cartierul Marina muncitorii de la RMR au început să spargă asfaltul nou la ...

Argeşenii s-au grăbit să-şi achite taxele şi impozitele locale până la sfârşitul lunii martie, ca să beneficieze de reducerea de 10% acordată de Consiliul Local. Impozitul pe clădiri, teren şi ...

La punctul 11 al ordinii de zi a ultimei şedinţe de legislativ municipal figura un proiect de hotărâre pentru aprobarea unei anexe la HCL nr. 50/2014, care viza tarifele practicate ...

Aceasta este prioritatea perioadei actuale pentru edilii comunei: repunerea în stare de utilizare a căilor de acces spre proprietăţile agricole, pentru a da gospodarilor posibilitatea să-şi aducă recoltele de pe ...

În această perioadă, la Ocolul Silvic Curtea de Argeș sunt desfășurate diverse activități curente din silvicultură. Principalele lucrări sunt efectuate în pepinierele silvice, mai precis se efectuează lucrări de intretinere ...

Conform declarațiilor primarului municipiului,Nicolae Diaconu, cel mai probabil lucrările pentru asfaltarea șoselei de centură vor fi finalizate înainte de 15 august, atunci când vor avea loc zilele municipiului. Pe perioada ...

Campionatul mondial de fotbal a ajuns în faza sferturilor de finală. Rând pe rând au părăsit competiţia echipe mai puţin cotate, dar şi foste campioane mondiale. Spania a dezamăgit cel ...

Odată cu vremea frumoasă, parcurile din Curtea de Arges s-au umplut instantaneu cu părinți și bunici care și-au scos la joacă copiii ori nepoții. Pentru aceștia o mare problemă o ...

  Cândva, cu ani în urmă, ştrandul era un punct de atracţie în perioada estivală pentru argeşeni. Chiar şi în perioada ceauşistă răcoarea apei, asezonată cu un mititel, o bere ...

Primarul Nicolae Diaconu a spus că anul acesta nu sunt probleme cu asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor la persoanele cu handicap. „Avem resursa bugetară asigurată pentru circa 10 luni de ...