Primarii au cerut bani CJ-ului pentru proiectele urgente din localitățile pe care le reprezintă

La Curtea de Argeș a avut loc ședința tehnică de lucru la care au participat președintele CJ, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mînzînă, Dumitru Tudosoiu, inspector general ISJ Argeș, Gabriel Moiceanu, director executiv ADI SERVSAL, Gheorghe Mihăiță, director Drumuri Naționale Argeș, Mioara Bucur, director DSP Argeș, primarul Constantin Panțurescu, în calitate de gazdă, dar și reprezentanții principalelor compartimente din cadrul CJ Argeș, Urbanism, Investiții, Economic.
La ședință au participat primarii din localitățile învecinate municipiului Curtea de Argeș, Sălătrucu, Șuici, Cepari, Tigveni, Ciofrângeni, Poienari de Argeș, Cicănești, Albești de Argeș, Valea Danului, Valea Iașului, Arefu, Corbeni, Nucșoara, Corbi, Domnești, Pietroșani, Coșești, Dârmănești, Brăduleț, Mușătești, Mălureni, Merișani, Băiculești, Godeni, Berevoești, Aninoasa, Vlădești, Bălilești.

Edilii au fost informați despre documentele justificative pe care trebuie să le mai depună pentru investițiile efectuate în 2016, respectiv 2017, au fost înștiințați despre noutățile referitor la Planul Urbanistic General al localității, au primit unele informații despre PNDL II și au transmis CJ-ului proiectele urgente pentru localitate. Asta în condițiile în care ”suma ce va fi alocată de la CJ Argeș către UAT-urile din întregul județ este de 16 milioane de lei – a transmis CJ Argeș – de asemenea, s-a precizat faptul că din bugetul județului vor fi susținute, acolo unde este necesar, cofinanțările pentru investițiile accesate prin PNDL II, la nivelul județului Argeș fiind accesate 151 de proiecte, în valoare de peste 750 milioane lei.”
Primarul din Băiculești Niculaie Dragnea a cerut fonduri pentru dispensarul uman. Edilul a vorbit puțin despre proiectele accesate pentru localitate, deși sumele ce vor fi investite nu sunt deloc neglijabile.
Primarul localității Albeștii de Argeș, Gabriel Popa, a solicitat sprijin din partea CJ pentru extinderea rețelei de canalizare.

Primarul din Berevoești, Florin Proca, a solicitat sprijin pentru consolidarea Văii Bisericii, proiect pentru care ar fi nevoie de suma de 450.000 lei.
Pentru Brăduleț, prin primarul Evampie Alecu, s-a cerut sprijin pentru asfaltarea drumurilor, însă, discuția va trebui reluată peste câteva luni când se vor discuta fondurile pentru acest capitol.
Cicănești, prin primarul Ion Ionescu, ar avea nevoie de bani pentru extinderea reței de alimentare cu apă. Conform proiectului ar fi vorba de suma de 440.000 lei.
Corbeni: cum edilul nu a fost prezent la ședință, un reprezentant a vorbit despre necesitatea asfaltării DC 295, un drum unde Ambulanța nu a putut să circule. La fel ca la Brăduleț și în cazul acestei localități se va reveni cu discuția. Până atunci, s-au cerut sprijin pentru extinderea rețelei de canalizare menajeră la Poienari și Bucșenești.
Mălureni, comuna unde președintele Dan Manu a spus că s-a cutremurat când a fost să verifice toaletele de la unitățile de învățământ. Localitatea se confruntă cu o situație delicată în condițiile în care a pierdut doi primari într-un singur mandat, unul condamnat, altul scos din ”joc” de ANI. Aici s-au cerut de la CJ bani pentru reabilitare drumuri, în condițiile în care în ultimul timp s-au mai făcut unele investiții, inclusiv la școli.
La Merișani, primarul Ionescu Marius Luigi a cerut bani pentru acoperișul școlii din localitate, care a rămas fără tablă.
Primarul Oancea Constantin din Mușătești a solicitat sprijin pentru refacerea podului peste Valea Teascului.
Edilul din Nucșoara, Ion Cojocaru, a spus că cea mai mare problemă din localitatea pe care o conduce este drumul Rozelor, pentru care a și cerut sprijin din partea CJ.
Primarul localității Poienarii de Argeș, Dragoș Boncea, a ridicat problema extinderii rețelei de apă, pentru care ar mai fi nevoie de 1,5 miliarde.
Edilul din Sălătrucu, Nicolae Langer, a solicitat CJ-ului bani pentru podul de la Bocănita și dacă se poate și pentru extinderea rețelei de apă.
Tot pe Valea Topologului, dar la Șuici, primarul Constantin Iatagan a spus că are nevoie de fonduri pentru școala din Ianculești, dar și pentru parcarea și împrejmuirea Primăriei.
Edilul din Tigveni le-a reamintit reprezentanților CJ problema localității pe care o conduce și anume, faptul că localitatea dispune de fonduri doar până în luna august.
La Valea Danului, primarul Vasile Preda a punctat o lacună legislativă sau de comunicare pentru o lucrare mai veche ce a rămas ”cadou” de la fostul primar, Vasile Dina. O canalizare ce nu se mai poate finaliza, nici renunța la proiect, iar situația pare mult mai complicată decât s-a discutat la ședința tehnică de la Curtea de Argeș.

Trebuie speficat faptul că discuțiile despre proiectele ce vizează drumurile vor fi reluate la momentul la care vor fi disponibile fondurile destinate acestor investiții. 

Ședința tehnică s-a încheiat cu un subiect ce are nevoie de mai multe discuții și dezbateri: gunoiul și firma de salubritate!

You may also like

0 comments

By