Avertizare ANM: risc însemnat de avalanşă în munţii Făgăraş

STAREA VREMII ŞI EVOLUŢIA STRATULUI DE ZĂPADĂ ÎN ULTIMELE 24 DE ORE:
Vremea a fost în general închisă. Cerul a fost mai mult noros şi temporar s-au semnalat precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul a suflat slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă, unde rafalele au atins 60 km/h, spulberând temporar zăpada. În întreaga zonă montană s-a semnalat ceață, asociată izolat pe creste şi cu depunere de chiciură. Stratul de zăpadă a scăzut cu până la 8 cm, mai ales la altitudini mai mici de 1700 metri, exceptând Bâlea Lac, unde a crescut cu 4 cm. La ora 15, la staţiile meteorologice, stratul de zăpadă măsura: 267 cm la Bâlea-Lac, 214 cm la Vf. Omu, 84 cm la Sinaia, 14 cm la Predeal şi Fundata.

EVOLUŢIA VREMII ÎN INTERVALUL 27.03.2018 ORA 21 – 28.03.2018 ORA 21:

Vremea va fi relativ rece la peste 1600 metri, unde temperaturile vor râmâne negative inclusiv în cursul zilei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Local se vor semnala precipitaţii slabe, noaptea sub formă de ninsoare, iar ziua mixte, ninsori în zona înaltă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zonele înalte, din sector predominant sud-vestic, izolat spulberând zăpada. Local se va semnala ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură în zonele înalte. Stratul de zăpadă va continua să scadă, mai accentuat la altitudini sub 1600 de metri.

Peste 1800 m: temperaturi minime: -11 la -8 gr.C; temperaturi maxime: -8 la -2 gr.C
Sub 1800 m: temperaturi minime: -8 la -3 gr.C; temperaturi maxime: -2 la 6 gr.C.

STABILITATEA ŞI EVOLUŢIA STRATULUI DE ZĂPADĂ:
La altitudini de peste 1800 m: RISC ÎNSEMNAT (3): Pe fondul temperaturilor negative, la suprafaţă se vor forma cruste subţiri de gheaţă, iar în interiorul stratului se vor menţine plăcile de vânt formate în zilele precedente. Prin supraîncărcare, stratul de zăpadă din partea superioară poate aluneca cu uşurinţă peste placile de vânt sau crustele de gheaţă, putând duce astfel la declanşarea de avalanşe pe pantele suficient de înclinate.
La altitudini mai mici de 1800 m: RISC ÎNSEMNAT (3): Datorită temperaturilor diurne pozitive, cea mai mare parte a stratului de zăpadă de la altitudini mai mici de 1600 metri este umezită şi astfel, pe fondul temperaturilor negative nocturne, se vor forma la suprafaţă cruste de gheaţă. La altitudini mai mari de 1600, stratul de zăpadă se va umezi uşor doar în partea superioară. Pe versanţii mai înclinaţi, se pot declanşa avalanşe de topire, inclusiv spontane, izolat şi de profunzime, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.

mtg. Paşol Adrian

 

You may also like

0 comments

By