Săptămâna ”Școala Altfel” cu reprezentanții IPJ Argeș

În saptămâna 26 – 30 martie a.c., în cadrul ocazia programului național Săptămâna Altfel, derulat la nivelul unităţilor de învăţământ, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeș au fost alături de preşcolari şi elevii de şcoală generală.
Poliţiştii rutieri și cei specializați în prevenirea criminalității au fost prezenţi la unități de învățământ din Pitești și din zona rurală, unde i-au învăţat pe cei mici regulile pe care să le respecte atunci când se află pe stradă.
Peste 300 de elevi au învățat cum să se angajeze în traversarea străzii, semnificația indicatoarelor rutiere destinate pietonilor, locurile unde se pot juca în siguranţă. Aceştia au fost interesaţi să afle de la ce vârstă pot circula pe stradă cu bicicleta, precum şi care este momentul în care pot fi pasageri pe locul din dreapta şoferului.
Copiilor le-au fost prezentate materiale video cu recomandări şi teme de educaţie rutieră, discuţiile având caracter interactiv.
Poliţiştii au promis că se vor întoarce mereu în sălile de clasă pentru a discuta cu copiii, având convingerea că o întâlnire de acest tip previne o întâlnire mai puţin plăcută la sediul secţiei de poliţie.

You may also like

0 comments

By