”Ziua Mondială a Inimii” sărbătorită la Pitești prin evenimentul ”Rotary, Inima Mea, Promenada inimilor”

Începând cu anul 2000, la 29 septembrie este marcată Ziua Mondială a Inimii, la inițiativa Federației Mondiale a Inimii și sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății și al UNESCO.

Ziua Mondială a Inimii este un moment important pentru a reaminti că, din păcate, în România, bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces, cu un nivel al mortalității mult mai ridicat decât media europeană. Peste 140.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, reprezentând aproape 60% din totalul deceselor înregistrate.

Cluburile din familia Rotary Pitești (Rotary, Rotaract, Interact și RotaKids) desfășoară evenimentul „Rotary Inima Mea – Promenada Inimilor”, dedicat Zilei Mondiale a Inimii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Decathlon, Generali, Societatea Română de Cardiologie și Forumul Național de Prevenție, în Parcul Lunca Argeșului, sâmbătă, 29 septembrie 2018, între orele 11:00 – 15:00.

Vor fi organizate următoarele acțiuni: împărțirea de pliante pentru a conștientiza prevenirea bolilor cardiovasculare, plimbări colective pe jos, cu bicicleta și cu trotineta. De asemenea, la intrarea în parc, va fi amplasat un cort în care personal medical specializat va măsura gratuit tensiunea arterială sau nivelul colesterolului.

Menționăm că în anul 2017, acest proiect a fost organizat de Cluburile Rotary în 33 de orașe din România și Republica Moldova, anul acesta Piteștiul alăturându-se, în premieră, acestui proiect național.

You may also like

0 comments

By