Controale ale jandarmilor în fondurile de vânătoare: dosar penal deschis la Budeasa!

Marți, 9 octombrie, jandarmii argeșeni au efectuat o acțiune pe linie de braconaj cinegetic și deținerea ilegală de arme și muniții pe raza județului Argeș. Cu această ocazie, în comuna Budeasa, au fost observați patru bărbați care desfășurau o partidă de vânătoare pe fondurile cinegetice aflate sub administrarea Fondului de Vânătoare nr. 27 Micești. 

”Față de cele constate s-a procedat la interceptarea și legitimarea persoanelor în cauză, iar în urma verificărilor s-a constatat că una din persoane nu deținea permis de armă și nu era menționată în autorizația de vânătoare. S-a luat legătura cu lucrătorii de la Serviciul Arme, Exploziv și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care s-au prezentat la fața locului și au ridicat cele 4 arme, muniția aferentă și vânatul, în vederea continuării cercetărilor”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Argeș. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și vânătoare fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare. Conform AJVPS Argeș, din 1 octombrie s-a deschis sezonul de vânătoare la fazani, fapt pentru care Jandarmeria Argeș recomandă persoanelor care participă la astfel de activități să-și procure autorizația de vânătoare valabilă și să respecte regimul armelor și munițiilor pentru evitarea apariției unor situații neplăcute. 

 

You may also like

0 comments

By