1194 de contribuabili în analiză de risc, în cadrul operațiunii Tomis

În cadrul operațiunii Tomis, în perioada 25.01 – 3.02.2019, inspectorii ANAF au verificat 1194 contribuabili beneficiari ai importurilor/achizițiilor intracomunitare, atât la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, cât și la Biroul Vamal Constanța. Pentru 65 dintre aceștia a fost dispusă măsura sigilării/înștiințării, iar pentru 52 dintre contribuabili marfa a fost efectiv sigilată, până la prezentarea documentelor justificative necesare clarificării stării de fapt fiscale. 

        Un caz deosebit a fost descoperit în data de 29.01.2019, când inspectorii ANAF au identificat, în rampa de export a Portului Constanța Sud Agigea, o cantitate de circa 460.000 de litri de produs viniviticol cu denumirea „must din recolta anului 2018”, în vederea unor livrări intracomunitare către o societate din Spania. A fost solicitat sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea prelevării unor probe din produsul viticol care face obiectul investigației. Verificările în acest caz continuă, în vederea clarificării provenienței produsului viticol, a naturii produsului, a stării de fapt fiscale, precum și pentru stabilirea obligațiilor fiscale corespunzătoare. 

 

You may also like

0 comments

By