Pentru starea proastă a DN73C, CNAIR anunță că l-a sancționat pe directorul Regional Dinu Agustin

Fără alte comentarii, în ideea că poate acum s-a înțeles că drumul acesta are nevoie urgentă de lucrări, transmitem integral punctul de vedere al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere referitor la DN73C, drumul care leagă Curtea de Argeș de Câmpulung: ”Având în vedere faptul că DRDP București nu a semnat contractul subsecvent necesar demarării lucrărilor de reparații ale carosabilului de pe DN 73C, între km 56+000 – km 61+434, CNAIR l-a sancționat pe Directorul Regional Dinu Agustin cu un avertisment scris.

Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga, a discutat cu Directorul Regional, Dinu Augustin și i-a atras atenția că nu mai tolerează acest gen de atitudine și i-a transmis că la următoarea abatere va fi demis din funcție.

Pentru a remedia problemele apărute la carosabil pe acest sector de drum, CNAIR a constituit în regim de urgență o echipă care s-a deplasat la fața locului și va executa lucrări de reparații la corpul drumului în regie proprie.

CNAIR își cere scuze față de cei afectați și îi asigură că face toate demersurile pentru remedierea situației cât mai rapid.”

You may also like

0 comments

By