”Școala altfel ” la Muzeul Golești

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, este și anul acesta gazda unui număr foarte mare de elevi și cadre didactice care au ales să participe la programul educațional ”Școala altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun” în instituția muzeală. Muzeul Golești  oferă un cadru natural plin de istorie și tradiții, dar și o serie de ateliere de creație menite să dezvolte imaginația  și îndemânare a elevilor.

În săptămâna 15-20 aprilie 2019, elevi de la 65 de școli din București, Argeș, Teleorman, Prahova, Buzău, Dolj, Vâlcea, Dâmbovița, Giurgiu s-au înscris la programul educațional ”Școala Altfel”, ce se desfășoară la Muzeul Golești.

Elevii participă și la atelierele organizate de Muzeul Golești :

  1. Atelier de încondeiat ouă
  2. Atelier de pictură pe ouă
  3. Atelier de pictură pe ceramică-farfurii și căni
  4. Atelier de teșături
  5. Atelier de păpuși 

    Fiecare atelier va fi coordonat de un meșter popular sau de un artist plastic și are ca scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor românești, precum și dezvoltarea simțului artistic, cromatic și de manualitate al elevilor .

Lecțiile de istorie a neamului, tradiții și obiceiuri românești din lumea satului sunt oferite elevilor de către muzeografii, restauratorii și conservatorii Muzeului Golești.

 

You may also like

0 comments

By