“Antena Satelor”, la Corbi

corbi2Unul dintre evenimentele săptămânii trecute în zona Curtea de Argeş a fost prezenţa Caravanei “Antena Satelor” în comuna argeşeană Corbi. Astfel, echipa radioului care este ascultat zilnic cam de 1 milion de români a ajuns în mijlocul corbenilor timp de patru zile, le-a aflat poveştile şi istoria, le-a înţeles problemele, le-a văzut realizările şi le-a admirat dansul şi portul popular, dragostea pentru frumosul natural şi artistic, hărnicia şi credinţa în Dumnezeu.

În cadrul emisiunii “Viaţa la Ţară”, difuzată joi, în intervalul orar 12.20-15.00, realizatorii nu au ocolit Biserica rupestră “Corbii de piatră” şi discuţia cu stareţul acesteia, ieromonahul Ignatie Gorunescu, de la care au aflat amănunte interesante despre istoria acestui monument de cult unicat. “La Corbi, îndeletnicirea de bază a sătenilor a rămas oieritul. Aşezată într-un loc prielnic păstoritului, comuna se mândreşte cu cel mai mare număr de oi din judeţul Argeş, peste 32.000 capete, dar şi cu statornicia, hărnicia şi bunăstarea locuitorilor, cu respectul acestora pentru vechi tradiţii păstoreşti şi folclorice. Viaţa ţăranului corbean s-a desfăşurat în ritm de transhumanţă şi de baladă, fiind marcată de cele două evenimente mari, urcatul şi coborâtul oilor la şi de la munte, fiind plină de muncă, frumuseţe, dăruire, dar şi de sacrificii şi primejdii de tot felul”, aşa cum remarcau realizatorii.

Primarul Virgil Baciu şi-a prezentat proiectele realizate în acest mandat, referindu-se la cele pe fonduri europene – asfaltarea “Drumului Carului” şi podul de pe Râul Doamnei, dar şi dotarea Căminului Cultural Corbi prin GAL “Ţinutul Posadelor”, urmând ca în 2015 să urmeze şi Căminul Cultural din Stăneşti. “Nu putem spune că avem o comună săracă, dar în acest an, formula de calcul a bugetului ne-a dezavantajat. Oamenii ştiu că dezvoltarea infrastructurii ţine de efortul administraţiei publice. De asta am alocat cam în fiecare an 50% din buget pentru dezvoltare. Alimentarea şi distribuţia apei potabile se va realiza în acest an şi discutăm cu cineva pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru canalizare, care la ora actuală lipseşte”.

Corbi1Realizatorii au discutat cu o serie de notabilităţi ale comunei – crescători de animale, producătorii agricoli – în special pomicultori, dintre care îi amintim pe Mihail Ungurenuş şi pe Sorinel Păunescu – profesori, doctori etc., fiind făcute popasuri radiofonice la Şcoala Gimnazială Corbi, la muzeul local din centrul comunei, dar şi la ultima investiţie deschisă în comună – secţia de tricotaje care produce pentru mărci celebre din Italia. De asemenea, a avut loc şi o discuţie cu şeful APIA Argeş, Marius Stroiescu, care le-a oferit răspunsuri celor trei reprezentanţi ai asociaţiilor crescătorilor de animale din comuna Corbi. La final, la Căminul Cultural, membrii Ansamblului Folcloric “Ciobănaşul” le-a oferit oaspeţilor un program muzical de “zile mari”, din care nu au lipsit fluieraşii – fete şi băieţi (David Sturzeanu fiind aplaudat la scenă deschisă de toţi cei prezenţi).

S-ar putea sa iti mai placa

0 comentarii

Leave a Reply

By