Isteria cardurilor de sănătate: unii nu îl vor, alţii nu îl primesc!

card de sanatateDin 1 mai serviciile medicale pe care le primesc pacienţii se fac doar în baza cardului de sănătate, numai că problemele nu au întârziat să apară. De la începutul săptămânii nu funcţionează sistemul de citire a cardurilor, iar medicii de familie sunt puşi în situaţii dificile, pentru că ei trebuie să le explice pacienţilor de ce nu pot să primească reţete sau bilete de trimitere, deşi îşi achită contribuţiile la sistemul de sănătate. S-a ajuns în situaţia în care medicii, deşi nu sunt informaţi dacă se vor deconta de către CNAS actele medicale remise fără folosirea cardului în perioada când sistemul are erori, eliberează reţete pe cont propriu.

La Casa de Asigurări de Sănătate Argeş şi Direcţia de Sănătate Publică din judeţ, argeşenii au venit să ceară lămuriri. Unii nu au primit cardul, deşi se înregistrează că sunt remise, alţii vor să îl returneze şi mai este o altă categorie, cei care nu au primit servicii medicale pentru că nu au avut cardul la ei sau nu a funcţionat sistemul si au venit sa ceara lamuriri.

Până la ora asta, în judeţ au fost trimise 486.100 de carduri, iar dintre acestea peste 90 au fost returnate din motive religioase .

You may also like

0 comments

By