Americano Cafe Lounge sprijină tinerii sportivi din Curtea de Argeş!

Americano Cafe Lounge sprijină educarea şi dezvoltarea prin sport a tinerilor din Curtea de Argeş, redirecţionând 2% din impozitul pe venit către Asociaţia Club Sportiv a Tineretului Dornic de Performanţă ADI BOX Curtea de Argeş, unicului club de box din zonă.

Clubul are ca obiect de activitate descoperirea, selecţionarea, iniţierea şi pregătirea de sportivi, participarea la competiţii sportive interne şi internaţionale, precum şi alte activităţi conexe acestora. Asociaţia Club Sportiv a Tineretului Dornic de Performanţă ADI BOX Curtea de Argeş sprijină activitatea de promovare a sportului în România, pregăteşte şi perfecţionează sportivi în box, colaborează cu instituţii publice şi private care activează în domeniul sportului (Ministerul Tineretului şi Sportului, Comitetul Olimpic Român, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, Comisia Naţională Antidoping, Institutul Naţional de Medicină Sportivă, federaţii sportive, cluburi sportive, asociaţii sportive etc).

De asemenea, asigură cantonamente şi stagii de pregătire pentru sportivi, administrează realizarea programelor sportive care i-au fost atribuite, promovează asigurarea unui climat de fair-play la competiţiile în care participă sportivii săi si urmăreşte excluderea folosirii de substanţe sau metode care sporesc în mod artificial performanţele sportive.

Americano Cafe Lounge a dorit să sprijine activităţile Clubului Sportiv ADI BOX şi a redirecţionat 2% din impozitul pe venit, fonduri care se vor folosi pentru investiţii în echipamente sportive.

O minte sănătoasă are nevoie de un corp sănătos şi de un caracter pe măsură, boxul merită o şansă, iar aceşti tineri sportivi au nevoie de ajutorul dvs.!

În condiţiile legii, puteţi direcţiona 2% din impozitul pe venit sau 20% din impozitul pe profit datorat statului către Asociaţia Club Sportiv a Tineretului Dornic de Performanţă ADI BOX Curtea de Argeş, pentru sprijinirea unicului club de box din zonă.

Vă mulţumim anticipat!

adi box  curtea de arges

You may also like

0 comments

By