Patru candidaţi liberali pentru Primăria Piteşti!

Vizita copreşedinţilor PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga a schimbat lucrurile în organizaţia judeţeană. Presa le-a atras atenţia liderilor PNL că în lipsa senatorului Ion Popa, din partea conducerii judeţeane se simte lipsa opoziţiei.
La conferinţele de presă săptămânale semnau prezenţa Adrian Miuţescu, purtătorul de cuvânt al PNL Argeş şi consilierii judeţeni liberali.

De asemenea, liderii PNL le-au cerut liberalilor să îşi aleagă candidaţii potriviţi pentru alegerile locale din 2016: „dacă veţi avea candidaţi de care să nu îmi fie ruşine mie sau comunităţii, vă promit că aveţi tot sprijinul meu”, a declarat Alina Gorghiu în cadrul vizitei la Piteşti.

Şi iată că în scurt timp, copreşedintele PNL, Dănuţ Bica a anunţat oficial candidaţii care s-au înscris în cursa pentru Primăria Piteşti: consilierul județean Narcis Sofianu, consilierii locali Mihai Tudor și Tiberiu Avramescu și președintele organizației de femei, Olimpia Doru.

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a precizat că tactica adoptată de colegii de partid în ceea ce privește anunțarea candidaturilor pentru Primăria Pitești este greșită: “nu sunt de acord să se înscrie oricine pentru candidatură la Pitești, doar pentru că și-a plătit cotizația!”, a spus Adrian Miuțescu.

You may also like

0 comments

By