Avansări în grad pentru cei trei poliţişti argeşeni!

Actul de curaj al comisarului Viorel Dumitru, inspectorului principal Bogdan Dina, din cadrul Poliţiei Municipale Curtea de Argeş şi agentului Adrian Amza, de la postul de Poliţie Băiculeşti, nu a trecut neobservat de cetăţeni sau de superiorii lor.
bogdan dina politist curtea de argesDin partea IJP Argeş s-au efectuat demersurile necesare pentru a fi „sancţionaţi” pozitiv cei trei poliţişti.

Momentan am cerut comisarului şef de poliţie, Leonard Duţă, şeful Poliţiei Curtea de Argeş, să ne facă o caracterizare, documente pe care noi o să le înaintăm către IGPR, la Bucureşti”, a declarat Mădălina Sima, purtătorul de cuvânt al IJP Argeş.

Depinde de ce se dispune, au fost cazuri în care poliţiştii pentru meritele lor au fost avansaţi la excepţional, au fost avansaţi în grad sau li s-a dat un spor la salariu, dar asta se va stabili din partea IGPR”, a mai precizat agentul principal de poliţie, Mădălina Sima.

You may also like

0 comments

By