Băiculeşti: burse de merit pentru elevi

BaiculestiÎn această perioadă, una dintre priorităţile administraţiei locale o reprezintă unităţile de învăţământ de pe raza localităţii. Primarul Niculae Dragnea ne-a dezvăluit că se vor face reabilitări şi reparaţii curente la toate şcolile, în special la cea de la Valea Brazilor. De asemenea, la terenul de fotbal au fost amenajate tribune şi copertine. „De comun acord cu doamna director prof. Ileana Bodescu, vom realiza toate reparaţiile ce se impun la unităţile de învăţământ. Este o necesitate, iar elevii noştri merită ce este mai bun. Cu mândrie vă spun că avem rezultate deosebite la concursurile şcolare, elevi din localitatea noastră participând cu succes la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare. Le mulţumesc pentru efortul şi strădania lor şi îi felicit pe profesori, pentru că, de ce să nu recunoaştem, meritul este şi al cadrelor didactice”, a declarat acesta. 

Elevii merituoşi ai localităţii au fost răsplătiţi la sfârşitul anului şcolar cu burse de merit şi de excelenţă. „Pe lângă bursele sociale, în cuantum de câte 100 lei, am avut 43 elevi cu media peste 9.00, care au primit burse de merit în valoare de câte 150 lei şi două premii de excelenţă, a câte 600 lei. Cele două eleve care sunt mândria şcolii noastre sunt Ioana Lavinia Pletea, de la Şcoala Valea lui Enache, care a participat la Olimpiada de educaţie tehnologică – faza naţională, situându-se în prima jumătate a participanţilor şi, de asemenea, obţinând locul al V-lea la cea de-a III-a ediţie a concursului naţional <<Made For Europe>>, ce a avut loc la Arad, concurs parte integrantă a proiectului Comenius. Cea de-a doua elevă excelentă este Georgiana Evelina Nicolau, care a obţinut premiul special la etapa naţională a olimpiadei <<Universul cunoaşterii prin lectură>>”, precum şi alte premii la diferite concursuri”, a spus directorul Şcolii Băiculeşti, prof. Ileana Bodescu.

You may also like

0 comments

By