ÎPS Calinic, operat cu succes

isp calinic curtea de argesÎnaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a fost supus unei intervenții chirurgicale cardiace minim invazive de plastie de valvă mitrală video-asistată. Operația, deosebit de complexă, a durat trei ore și a fost realizată de echipa medicală Heart Team a Spitalului European Polisano.

”Această intervenție, cu un caracter de maximă urgență, este una deosebit de complexă și se realizează rar chiar și la nivel internațional, în marile centre de excelență în chirurgie cardiacă. Prin programul transatlantic de chirurgie valvulară minim-invazivă lansat în premieră pentru Transilvania în cadrul Spitalului Polisano anul trecut, în colaborare cu colegii din New York și cu Spitalul Universitar Grenoble, putem oferi pacienților cu patologii grave ale inimii, șansa de a beneficia de proceduri moderne de tratament, cu recuperare rapidă, chiar aici în țară”, a declarat Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano și Șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică.

Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de mulțumire: ”Le mulțumesc medicilor din cadrul Polisano pentru îngrijirea medicală excepțională oferită. Cu toate că intervenția a fost una complexă, a decurs fără complicații. Având în vedere evoluția favorabilă a stării mele de sănătate, sunt încrezător că în cel mai scurt timp îmi voi putea relua activitatea. M-am bucurat că Bunul Dumnezeu a binevoit ca în data de 3 martie 2016 să fiu operat în România la Spitalul European Polisano din Sibiu, prin mâna și sufletul de aur al domnului doctor Victor Costache și echipei sale, cu un curaj demn de minunile zilelor noastre.

Mulțumim din toată inima Părintelui Patriarh Daniel, întregului Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoților, monahilor, monahiilor, precum și tuturor credincioșilor pentru rugăciunile îndreptate către Bunul Dumnezeu”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Operația a fost realizată de echipa medicală Heart Team a Spitalului European Polisano, condusă de Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano și Șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică, din care fac parte dr. Mihai Chiloflischi – șeful secției ATI, dr. Eric Arnaut Crozat, dr. Emmanuela Ciobanu – chirurg cardiovascular, dr. Radu Hulpus – chirurg și dr. Cristina Leatu – cardiolog.

You may also like

0 comments

By