Cei care nu pot să se angajeze după absolvirea unei instituţii de învăţământ au dreptul să ceară indemnizaţia de şomaj, după cum se arată în Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Aceştia pot fi consideraţi şomeri numai dacă se regăsesc în următoarele situaţii: sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, au minimum 16 ani şi, într-o perioadă de 60 zile de la absolvire, n-au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, au minimum 16 ani şi n-au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.
Pentru a putea beneficia de indemnizaţie, absolvenţii trebuie să se înregistreze, în 60 zile de la absolvire, la agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază îşi au domiciliul. Pentru înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă sunt necesare următoarele documente: actul de identitate (original + copie); o adeverinţă medicală cu menţiunea „apt de muncă” sau eventuale restricţii medicale; actele de studii şi calificare sau adeverinţă din care să rezulte absolvirea formei de învăţământ (original + copie). Apoi, dacă în perioada de 60 zile de la absolvire nu se angajează, absolvenţii pot solicita acordarea indemnizaţiei. În cazul absolvenţilor şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, indemnizaţia se acordă la cerere de la data absolvirii.
Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi este, potrivit Legii nr. 76/2002, o sumă fixă lunară, acordată pentru jumătate de an, în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR). Având în vedere că, în 2015, ISR-ul este tot 500 lei (valoare stabilită încă din 2008), indemnizaţia este de 250 lei. Absolvenţii pot beneficia de acest drept o singură dată pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Nu pot beneficia de indemnizaţia de şomaj absolvenţii care la momentul solicitării acestui drept urmează o formă de învăţământ. De asemenea, nu pot cere indemnizaţia nici absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care la momentul solicitării dreptului au promovat concursul de rezidenţiat.

Lasă un răspuns