Ca urmare a situației înregistrată în cazul pacienților copii cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani, proveniți din județul Argeș, din localitățile Pitești, Câmpulung, Topoloveni, Ștefănești, Țițești, Negrași, Poiana Lacului, Mărăcineni, internați în prezent la Spitalul ”Marie Curie” București, pentru care s-a stabilit ca diagnostic sindromul hemofilic uremic, a fost convocat , la Prefectura Argeș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Argeş au anunţat că s-a dispus obligația medicilor de familie din mediul urban și rural și a medicului coordonator al Programului de Promovarea Sănătății și Educație pentru Sănătate din cadrul DSP Argeș de a proceda la depistarea activă și precoce a cazurilor care prezintă simptomele caracteristice afecțiunii menționate (scaune apoase frecvente, vărsături, febră, deshidratare, cefalee) și de a acorda cu promptitudine asistență medicală la domiciliu pentru pacienții copii, cu precădere cu vârste cuprinse între 0-2 ani, urmând a fi informată de urgență DSP în legătură cu rezultatele constatate.
Numărul copiilor cu probleme de sănătate
În momentul de față sunt internați la Spitalul “Marie Curie” din București un număr de 12 copii din județul Argeș, internați cu sindrom uremic, ultimii 3 fiind transferați la spitalul de mai sus în cursul zilei de miercuri din localitățile Pitești, Câmpulung și Poiana Lacului. Părinții sunt rugați să se prezinte la cea mai apropiată unitate sanitară atunci când copiii prezintă vărsături, greață, scaune diareice. Până în prezent nu se cunoaște agentul patogen cauzator al sindromului uremic.
Totodată, Direcția de Sănătate Publică Argeș a declanșat anchetă epidemiologică la secția Boli Infecțioase copii – Spitalul Județean de Urgență Pitești și Spitalul de Pediatrie Pitești.


Lasă un răspuns