La nivel naţional, comunitatea surzilor are mare nevoie de persoane calificate ca interpret mimico gestual care să le reprezinte interesele. Pentru a acoperi această necesitate, Fundaţia Basarab în parteneriat cu Asociaţia C4C au organizat la Curtea de Argeş un curs de pregătire a argeşenşelor în această meserie.
La nivelul judeţului au fost depuse 120 de cereri pentru a participa la acest proiect, însă au fost admise doar 28 de persoane. Dintre acestea, cei 16 care formează o grupă la Curtea de Argeş au început de luni orele de pregătire alături de un formator care la rândul său are o deficienţă de auz.
„La finalul cursului, cei care vor promova examenul vor primi şi o indemnizaţie de 600 lei”, a declarat Elena Niţă, asistent social C4C.”Este o mare nevoie de interpreţi pentru comunitatea surzilor, Asociaţa Naţională pentru Surzi are specialişti, dar nu suficienţi. Prin intermediul acestui proiect s-a creat posibilitatea ca mai multe persoane să se poată califica în această meserie. Cursul ţine 3 luni, câte 4 ore în fiecare zi, iar la final va fi un examen cu probă scrisă şi practică”, a mai precizat Elena Niţă.
Printre cursanţi se numără Adriana Arsene, Ştefania Arsene, Mariaan Catană, Nicoleta Mihaela Ciobanu, Mihaela Colţatu, Andreea Elena Dobre, Mihaela Dumitru, Silvia Gerbely, Cristina Ionete, Olivia Marilena Manafu, carmina Andra Michai, Mădălina Paraschiv, Laura Elena Pătruţ, Marilena Georgeta Petre, Vasilica Rădulescu, Mihaela Urluescu, Adriana Vlăsceanu, Liliana Matei, Ana Valentina Solomon, Alisa Cristina Stancu, Gheorghiţa Taraipan, Carmen Teodorescu, Karla Petronela Toader, Gherghina Turcanu, Iuliana Turcu şi Sanda Maria Ungurenuş.

Lasă un răspuns