-VIDEO- Slujba din Vinerea Mare oficiată de protosinghelul Caliopie
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Citește mai mult
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Citește mai mult
Marţi, 19 aprilie, turneul naţional „Pianul călător”, la care Filarmonica Piteşti este partener cultural, poposeşte, la ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Pianistul Horia Citește mai mult
Încet, dar sigur, monumentul, filă din istoria Curții de Argeș, se degradează și nu există nicio posibilitate să se intervină. ”De ce?” – întrebarea justificată Citește mai mult
Cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Catehizare a organizat Citește mai mult
În perioada 8-10 aprilie 2016 s-a desfăşurat în oraşul Sfântu Gheorghe cea de-a V-a ediţie a Festivalului coral „George Sbârcea”, organizat de către Fundaţia „Mihai Citește mai mult
Până în data de 20 aprilie, Muzeul Municipal din Curtea de Argeş este gazda expoziţiei „Confluenţe plastice”. Lucrările sunt semnate de Bob Nicolescu, Gheorghe Olteanu Citește mai mult
Joi, 31 martie 2016, orele 1200, Centrul de Cultură “Brătianu” organizează Ziua Ion Pillat, eveniment realizat cu ocazia aniversării a 125 de ani de la Citește mai mult
Cu binecuvântarea ÎPS Calinic, în sala de conferințe a Eparhiei Argesului si Muscelului de la Protoieria Pitești, a fost organizat astăzi, 29 martie 2016, examenul de Citește mai mult
Nicolae Barbu, primarul comunei Valea Iaşului şi Florina Işfan, directorul Fundaţiei „Copii în dificultate” au organizat un spectacol caritabil de excepţie, cu invitaţi şi interpreţi Citește mai mult
Elevii de la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” au obţinut rezultatele bune de la olimpiadele şi concursurile şcolare la care au participat: la concursul de Matematică Citește mai mult
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat prin Seminarul TeologicNeagoe Vodă Basarab, în parteneriat Citește mai mult
Muzeul Municipal din Curtea de Argeş găzduieşte timp de 30 zile o expoziţie de păsări şi mamifere împăiate. Cei care doresc să afle mai multe Citește mai mult
Miercurea viitoare, în cadrul unei vizite oficiale în Curtea de Argeș, senatorul ALDE, Varujan Vosganian, își va lansa la Centrul de Cultură și Arte ”George Citește mai mult
În data de 7 martie, de la ora 18:00, la Centrul de Cultură și Arte ”George Topîrceanu” va avea loc Festivalul Primăverii. Un spectacol care Citește mai mult
„Astăzi s-a desfăşurat faza judeţeană a Concursului Naţional de Discurs public în Limba Engleză. Tema din acest an este” Integrity has no need of rules”. Elevii scolii Citește mai mult