În urma precipitațiilor din ultima perioadă, a fost emis COD GALBEN de inundații în județul Arges, astfel că la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „cpt. Puică Nicolae” s-au adoptat măsurile necesare pentru prevenirea şi gestionarea producerii unor eventuale situaţii de urgenţă, echipajele de pompieri militari și civili acționând punctual pentru decolmatarea rigolelor de scurgere a apei acumulate în urma precipitațiilor.
Pompierii, alături de reprezentanți ai autorităților locale, au executat misiuni de recunoaștere în zonele potențial a fi afectate de inundații, cu accent pe monitorizarea cursurilor și acumulărilor de apă, precum și starea lucrărilor de apărare. În acest moment, nu sunt localități izolate, toate comunitățile având la dispoziție cel puțin încă o cale rutieră de acces. Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase va fi permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Județean pentru ca la nevoie să se intervină în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei.


Lasă un răspuns