Deputatul Mircea Drăghici, tată pentru a patra oară

Anunțul a fost făcut chiar de deputatul Mircea Drăghici pe contul său de Facebook:

”Mulțumesc tuturor celor care au înțeles importanta votului și care si-au exercitat acest drept fundamental. Mulțumesc tuturor celor care au votat candidatii PSD la Primarii, Consilii Locale și Consiliu Județean. Mulțumesc tuturor membrilor PSD, echipelor de campanie, colaboratorilor, voluntarilor și simpatizanților, care au fost alături de noi în aceasta perioada.
Rezultatele obținute ne obliga la responsabilitate, la implicare și la multa munca pentru ca activitățile administrative sunt esențiale pentru fiecare comunitate și pentru fiecare cetățean.
Ziua de duminica a reprezentat o premiera, un vot după o lege noua, pe care am trecut-o anul trecut prin Parlament. Cu toții am vrut ca accentul sa se pună pe informarea populației, sa fie o lupta de idei și programe, sa creștem transparenta, decenta și sa eliminam risipa de bani.
Practica a demonstrat ca au fost multe aspecte pozitive, dar am întâmpinat și unele sincope, pe care le vom remedia în perioada următoare.
Îi felicit pe toți cei care au obținut încrederea oamenilor și le doresc mult succes în noile mandate.
Pentru mine, ziua de 5 iunie va avea mereu o dubla semnificație. Pe lângă momentul votului, duminică am adus acasă, voinica și sănătoasă, cea de-a patra fiica. Dumnezeu sa ne ajute pe toți și sa ne aducă vremuri mai bune pentru familiile noastre și pentru copiii noștri!”

mircea draghici arges

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*