Medic din Argeș, în echipa Ministerului Sănătății: Dr. Costin Ștefan, numit consilier onorific al ministrului Alexandru Rafila
La începutul lunii aprilie, dr. Costin Ștefan, medic primar specializat în Diabet Zaharat și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a fost numit consilier onorific al ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila. Numirea reprezintă o recunoaștere a angajamentului și profesionalismului demonstrate de-a lungul timpului în activitatea medicală din județul Argeș.
Cu toate că ocupă acum o poziție în cadrul ministerului, dr. Costin Ștefan subliniază că rămâne devotat spitalului din Pitești. De altfel, intenționează să folosească noul rol pentru a atrage sprijin și investiții menite să îmbunătățească condițiile de la Spitalul Județean de Urgență.
În funcția de director medical al instituției din 22 februarie 2021 (pe care o mai ocupase anterior), dr. Ștefan este doctor în Științe Medicale și are, pe lângă specializarea în Diabet Zaharat, și competențe în Medicină Internă. Activează, totodată, ca lector universitar în cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul Universitar Pitești.
„Această numire reprezintă o mare onoare pentru mine și sunt recunoscător pentru încrederea acordată”, a declarat dr. Costin Ștefan.


Lasă un răspuns