Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, Cercul Militar Curtea de Argeș și Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” vă invită la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Crăciun, ediția a XI-a, un eveniment dedicat tradițiilor autentice și atmosferei de sărbătoare.
11 decembrie 2025, ora 16:00
Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”
Evenimentul reunește reprezentanți ai Cercurilor Militare din întreaga țară, instituții de elită ale Armatei Române, colegii militare naționale, precum și artiști și ansambluri folclorice care aduc în fața publicului farmecul colindelor și obiceiurilor strămoșești.
Vor participa formații și grupuri tradiționale din Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel, Galați, Craiova, Pitești, Bistrița, Cluj, Târgoviște, Caracal, precum și din marile academii și școli militare ale țării.
Pe scenă vor urca soliștii Ioana Sandu și Răzvan Băzărină, alături de ansambluri precum Flori Argeșene, HORA Albeștii de Argeș, TOPOLOGUL Tigveni, Argeșul, și grupul „Marturisitorii” al Clubului Elevilor Curtea de Argeș.
Prezintă: Alina Ploae și Marcel Avram
Vă așteptăm la un spectacol plin de tradiție, colinde, muzică și voie bună – o celebrare caldă a spiritului Crăciunului românesc.
Intrarea este liberă.


Lasă un răspuns