Duminică, voluntarii asociației GHEPart au transformat Biblioteca Municipală în Tărâmul Magic al Piticilor. Pentru a-i primi pe cei mici, au presărat încă de sâmbătă pe băncuțe desene jucăușe, pictate cu multă grijă, parcă așteptând oaspeți.
Astfel, în dimineața zilei de 17 mai, odată cu primele raze ale soarelui s-au ivit și copiii, cu mic cu mare, aducând voie bună și chef de joacă. Micuții s-au antrenat în activități care mai de care mai interesante, descoperind cu fiecare joc câte ceva nou despre ei și mai ales despre lumea noastră pe care au promis să o protejeze cum știu ei mai bine. Și, pentru a-și îndeplini misiunea, au intrat pe rând în pielea (sau mai bine zis penele) pelicanilor și pinguinilor, străjerii de vază ai oceanelor, dar au fost surprinși și în ipostaza de artiști, încercând să captureze, cu ajutorul culorilor, sunetele liniștitoare ale naturii și murmurul orașului.
Din păcate, timpul nu a stat pe loc nici la rugămintea noastră, iar la sfârșitul activității tinerii ecologiști și-au luat rămas bun de la prietenii lor mai mari, voluntarii Medina, Lorena, Andra și Otilia, cu promisiunea de a reveni pe băncuțele colorate de la Greenoteca și cu alte ocazii.
Da, ați citit bine! Avem pregătite multe alte surprize, atât pentru ei, cât și pentru voi… Sună bine? Atunci aruncați o privire și pe pagina noastră de facebook (https://www.facebook.com/greenoteca)
Greenoteca este un proiect al asociației GHEPart finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Parteneri: Primăria Municipiului Curtea de Argeș, Biblioteca Municipală Curtea de Argeș, SC Euro Expansion SRL, Direcția Silvică Argeș, Asociația Cealaltă Românie.

Lasă un răspuns