Interviu cu Bogdan si Robert – trupa “Progresu Studio”

Sunt tineri, frumoși și au o plăcere “vinovată”: rap-ul. Deocamdată au meserii complet diferite de cea de cantareti, dar nu renunță la visul lor. Noi am reușit să vorbim cu cei patru tineri, pe Andrei si Gabi vi i-am prezentat in interviul anterior,  iar pe Bogdan si Robert ii vom cunoaste in rândurile de mai jos. Curioși să aflați ce ne-au spus?

Bogdan Andrei Uţicu are 18 ani, este încă elev, iar pe timpul vacanţei lucrează ca şi ospătar. Pe viitor se gândeşte la o carieră în muzică sau cel puţin acesta va rămâne hobby-ul său principal, pentru că, spune el, face asta de la 12 ani. A avut apariţii în public și a cunoscut emoțiile scenei la concursul MC Contest unde a caştigat locul I, după care a fost invitat la mai multe baluri din oraş unde a cântat.

Robert Ungureanu (Jocco) are tot 18 ani, in viaţa de zi cu zi se ocupa cu partea de productie (video), are şi un canal unde face vlog-uri şi gaming. Îi place foarte mult să cânte şi să danseze. A participat la concursuri ca şi Copii au talent, MC Content, a participat la baluri dar şi la Zilele Munincipiului 2015. Primele sale piese au fost înregistrate sub numele ”GPS” (primul său nume de scenă). Pe canalul personal de Youtube “JoccoOfficial” are încărcat mixtape-ul “Mai bun ca ieri” la care a lucrat 2 ani.

Cum a aparut Progresu Studio? Cine a venit cu ideea?

Robert: Stau in cartierul Progresu, de aici Andrei a venit cu ideea de ”Progresu Studio, mi-a placut, apoi m-am apucat de o sigla si asa a luat nastere proiectul. Am inceput in ianuarie sau februarie.

Bogdan: Eu am intrat dupa o luna in trupa. Ei deja cantau de ceva timp impreuna.

De mici ascultati genul asta?

Robert: Da! Eu unul am crescut cu Nane și Codu’ Penal.

Bogdan: Prima piesa rap pe care am ascultat-o a fost de la BUG Mafia, nu ii mai retin exact numele.

Va scrieti singuri versurile? Ce va inspira?

Robert: Gasim un subiect anume si scriem pe el. Pe mine mă inspiră cei mai mult sentimentul de tristete.

Bogdan: Țin de starea de spirit care vine după o despartire, o cearta in familie sau probleme la locul de munca. Am scris piese cand mi-au plecat toti prietenii in strainatate si am ramas pur si simplu singur, fara cei langa care am crescut. Așa a apărut piesa “ Suflet de razboinic”. Însă, am scris piese și despre etapele prin care am trecut dupa despartirea de fosta prietena.

Am vazut ca ati scos piesa noua cu trupa SECCA, mai aveti piese noi in afara de aceea?

Bogdan: Avem acum o colaborare cu o fata, Camelia, va fi genială piesa “Inca un drum, inca un cub”. Va fi o piesa care speram ca se va asculta.

Robert: Cred ca prima piesa clubbing.

Bogdan: Nu va fi o piesă de suflet, dar nici nu va fi hard rap ca si “4 Gloante”, acum ne dorim si altceva.

Vreți scoateţi mai multe piese doar voi doi? Fără trupa SECCA?

Bogdan: Depinde de ceea ce ne rezervă viitorul, avem doar 18 ani, dupa ce terminam liceul, o sa avem mai mult de munca, automat ne vom imprastia in diferite parti. Acum nu ne gandim la asta, speram ca mereu sa fim la fel de uniti!!!

Robert: Progresu Studio este si va ramane o familie.

Pe viitor o sa ramaneti in Curtea de Arges?

Bogdan: Vreau sa ajung in Bucuresti, acolo sunt mai multe oportunitati in domeniul muzical, mai multe case de discuri la care își poti incerca norocul.

Robert: Cred că vom găsi și ajutor, mai ales că stilul acesta de muzică este mult mai ascultat. Aici, prima data cand am vrut sa particip la un concurs, m-au dat afara pe motiv ca nu se cauta rap-ul.

Bogdan: Cand m-am apucat de rap, multi au ras de mine, acum, aceleasi persoane ma asculta si ma intreaba cum pot scrie asa versuri.

V-ati gandit sa participati la emisiuni ca si “Romanii au talent”?

Bogdan: Personal nu îmi doresc asta.

Robert: Eu da, chiar la sezonul asta “Romanii au talent”. Înca nu m-am inscris, dar am fost la interviu si m-am hotarat sa ma duc.

Noi le dorim mult succes in proiectele viitoare și mult succes la “Romanii au Talent” lui Jocco.

Canale youtube:

Canal JOCCO: https://www.youtube.com/user/JoccoOfficial/videos

Trupa SECCA: https://www.youtube.com/channel/UCLgaujJzPEjHTBgWvJVuK9w

Progresu Studio: https://www.youtube.com/channel/UCFi5IFBd8dd2HyREBzYtRTw

Aici puteti asculta ultima piesa a baietilor: https://www.youtube.com/watch?v=wsIUUk5fFBQ

Andrada Dumitru

curtea de arges progresu studio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*