
Handbalistele junioare, cele mai bune din lume: România – Germania 32-21 (15-7)
După 15 ani, o echipă feminină din ţara noastră reuşeşte să revină în elita handbalului mondial. Duminică, la Ohrid, în Macedonia, România a învins în Citește mai mult
După 15 ani, o echipă feminină din ţara noastră reuşeşte să revină în elita handbalului mondial. Duminică, la Ohrid, în Macedonia, România a învins în Citește mai mult
Vineri, 8 august 2014, are loc Ziua Revistei Curtea de la Argeş (www.curteadelaarges.ro), parte a manifestărilor legate de Zilele Municipiului Curtea de Argeş. La sărbătoarea Citește mai mult
Chiar dacă adolescenţii sunt din ce în ce mai atraşi de calculator şi citesc mai mult de pe internet, sunt şi elevi care mai trec Citește mai mult
Cea mai tare ediţie din toate cele patru găzduite până acum de Curtea de Argeş s-a încheiat vineri seara, după finala superbă dintre cele mai Citește mai mult
Cavalerul templier Florin Horvath a revenit pe meleaguri argeşene. De data asta, întâlnirea cu iubitorii de cultură a avut loc la Muzeul Municipal, acolo unde Citește mai mult
Organizaţiile locale din cadrul ACL (Alianţa Creştin Liberală) şi-au stabilit deja echipele care vor negocia condiţiile în care va funcţiona colaborarea dintre cele două partide Citește mai mult
Astăzi, de la ora 13.00 se va disputa finala ediţiei din acest an, între echipele care vor merge la Budapesta pentru turneul care va desemna Citește mai mult
Liderul PP-DD Argeş, deputatul Mihai Deaconu, aflat în vacanţă parlamentară, a fost prezent la şedinţa Consiliului Local Curtea de Argeş de marţi, de unde a Citește mai mult
După ce la primele două ediţii naţionala noastră feminină de junioare 16 ani s-a calificat la turneul final, anul trecut a terminat pe locul IV, Citește mai mult
Alianţele Europene La şcoală am învăţat că războiul era inevitabil, deoarece se constituiseră două alianţe politico-miltare ,,Tripla Alianţă” şi ,,Tripla Înţelegere” care aşteptau un moment Citește mai mult
Selecţionata noastră s-a dovedit a fi cea mai grăbită şi ieri, în jurul orei 11.00, făcea primul antrenament sub conducerea Mihaelei Buzărnescu (26 ani). Sportiva Citește mai mult
Şi în acestă lună Cenaclul „Nicolae Velea” îi aşteaptă pe iubitorii de cultură la o nouă întâlnire la Biblioteca Municipală – Secţia pentru copii – Citește mai mult
Ieri, antrenorul lui Horia Herciu, prof. Marcel Velea de la Clubul Copiilor, era foarte satisfăcut de faptul că Horia Herciu (12 ani) a câştigat zilele Citește mai mult
Face parte din categoria scriitorilor care, pe nedrept, au intrat în penumbra istoriei literare, deşi este unul dintre cei mai de seamă autori de sonete Citește mai mult
Cea de a treia ediţie a turneului internaţional al juniorilor de 16 ani întră în faza finalelor încă de astăzi, după ora 10.30. După ce Citește mai mult