Pendiuc, oficial suspendat din funcţia de primar!
Ordinul de suspendare a fost semnat, potrivit legii, de către prefectul județului Argeș, Mihai Oprescu. Suspendarea a intervenit ca urmare a stării de arest preventiv în Citește mai mult
Ordinul de suspendare a fost semnat, potrivit legii, de către prefectul județului Argeș, Mihai Oprescu. Suspendarea a intervenit ca urmare a stării de arest preventiv în Citește mai mult
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, după ce a învins-o pe Jarmila Gajdosova, scor 6-2, 6-2. Românca, locul 3 WTA, Citește mai mult
Parlamentarii excluşi din PP-DD vor iniţia o nouă formaţiune denumită Partidul Naţional Democrat, iar coordonatoul proiectului este avocatul Daniel Fenechiu. Mihai Deaconu a confirmat că Citește mai mult
Din cauza scăderii numărului de elevi care vor termina clasa a VIII-a şi pentru că se va pune mai mare accent pe şcolile profesionale, anul Citește mai mult
Elevii au ajuns la spital cu stări de rău după ce au fost vaccinaţi cu ser diftero-tetanic. Medicii au stabilit că nu a fost vorba Citește mai mult
Consilierii locali şi judeţeni care au profitat de ordonanţa migraţiei politice şi au trecut la un alt partid riscă să-şi piardă mandatul. Se pare că Citește mai mult
La aproximativ două luni de când autostrada Orăştie Sibiu a fost inaugurată, traficul rutier pe lotul III, între Sălişte – Cunţa va fi restricţionat. Astfel Citește mai mult
Zilele trecute, în cadrul obişnuitei conferinţe de presă de la Prefectura Argeş, Mihai Oprescu, şeful instituţiei, a dat publicităţii un raport referitor la întocmirea unei hărţi Citește mai mult
Sâmbăta trecută, zeci de elevi de gimnaziu şi liceu au participat la etapa locală a „Olimpiadei de limbă, comunicare și literatura română”. Concursul s-a desfăşurat Citește mai mult
În cadrul primei şedinţe de săptămâna aceasta a conducerii noului PNL s-au dezbătut subiecte importante pe ordinea de zi, printre care s-a numărat şi stabilirea Citește mai mult
În weekend-ul 23-25 ianuarie, ai liber la filme și seriale. Timp de trei zile, HBO te invită să urmărești, fără abonament, blockbustere și numeroase producții Citește mai mult
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003, Codul muncii, care se referă la drepturile salariatului temporar şi la Citește mai mult
Case subvenționate de stat pentru tineri este unul din cele zece puncte ale proiectului Partidului PROGRES, care va fi lansat de Sebastian Ghiță. „Unul dintre Citește mai mult
În cadrul ultimei conferinţe de presă susţinută de deputatul Mihai Deaconu s-a prezentat raportul activităţii parlamentare din anul 2014. Parlamentarul a iniţiat trei proiecte de Citește mai mult
„Am văzut noua invitație trimisă de dl Victor Ponta și, în numele PNL, fac următoarele precizări: 1. Așa cum am mai declarat, în nenumărate rânduri, Citește mai mult