Pentru că şi-a cerut iertare, PF Daniel a fost numit cetăţean de onoare

pf danielPF Daniel a primit, sâmbătă, la Rădăuţi, diploma de cetăţean de onoare al judeţului Suceava, din partea şefului CJ Cătălin Nechifor, la trei zile după ce le cerea iertare tinerilor dacă nu a reuşit să le transmită mesajul potrivit privind slujbele ţinute în biserică pentru victimele de la Colectiv.

Primirea distincţiei are loc în contextul în care PF Daniel a fost criticat dur în spaţiul public pentru atitudinea în urma incendiului al cărui bilanţ a ajuns, sâmbătă, la 41de morţi.

Consiliul Judeţean Suceava a decis, în urmă cu două săptămâni, să ofere titlul de cetăţean de onoare al judeţului patriarhului BOR pentru activitatea sa, în special pentru sprijinul acordat judeţului, iar diploma i-a fost înmânată, sâmbătă, la Rădăuţi, unde PF Daniel a sfinţit biserica Mănăstirii „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*