Vineri, în Sala Manole, a Palatului Arhiepiscopal a avut loc festivitatea de premiere a filmelor din cadrul Festivalului-concurs de film cu tematică religioasă “Lumină din lumină”, ediţia a XXII-a şi a Expoziţiei-Concurs de Icoane “Rugămu-ne Ţie” – ediţia a XVII-a. La acest moment festiv, au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Polexe, primarul municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, Sorin Mazilescu, directorul Bibliotecii Judeţene Argeş – Mihail Octavian Sachelarie, Lucian Ciucu – de la Televiziunea Română şi Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş. Corul Seminarului Teologic “Neagoe Vodă Basarab” a introdus participanţii în atmosfera sacră, prin programul muzical prezentat. În urma deliberării, juriul a decis câştigătorii Festivalului de Film cu Tematică Religioasă.
Astfel, marele premiu, a fost oferit de ÎPS Calinic pentru filmul “Omul care schimbă oameni”, realizator Mădălin Butiurcă, care a primit şi trofeul festivalului, realizat de ARGCOMS SCM Curtea de Argeş. Premiul I a fost acordat Oanei Lazăr pentru filmul “Anton Durcovici – Episcopul Martir”, premiul al doilea a fost oferit filmului “Vremuri”, realizat de Neli Buzatu, iar premiul al treilea a fost dăruit lui Cristian Gheorghe pentru filmul “Cruci de piatră – izvoare ale istoriei”. Nu în ultimul rând, menţiunea i-a revenit Mihaielei Ilea (Mihale), pentru filmul “Întâlniri cu Nicolae Steinhardt”. Expoziţia Naţională de Icoane a avut următorii câştigători: marele premiu i-a fost acordat lui Dorin Grecu; premiul I – Ioana Maria Giura; premiul al II-lea: Aurelia Florentina Căţoi, Magdalena Palada Nicolau şi Camelia Darie; premiul al III-lea: Florian Colea, Ecaterina Tapu Cernea şi Elena Băniceru. Au fost acordate şi premii de excelenţă pentru: Liviu Florin Dumitrescu; monahia Antonina Sorescu; Tatiana Ciurea; Cristina Gheorghe; Mihaela Ghiţă; Marian Crângaşu; Gabriel Ungureanu; Iancu Ungureanu Ghiordunescu; monahia Inocenţia Voicilă; Eweline Karla Pater; Elena Drăghici; Adriana Corina Ban; Suzana Nicoleta Ilie; Adriana Elena Popa şi Elena Letiţia Ilie. Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, instituţiile administraţiei centrale şi locale, precum şi instituţiile de cultură din judeţul Argeş, dimpreună cu protoieriile şi parohii din cuprinsul Eparhiei, au acordat premii constând în diplome şi bani.
Primăria Curtea de Argeş a acordat premiul al doilea la Concursul de film cu tematică religioasă, în valoare brută de 1.076 lei şi a premiului de excelenţă în valoare de 500 lei la expoziţia de icoane. Finanţarea premiilor a fost asigurată de la bugetul local. De asemenea, Centrul de Cultură şi Arte “George Topîrceanu” a acordat premiul al treilea la concursul de film, în valoare de 600 lei brut şi premiul de excelenţă la expoziţia concurs de icoane, în valoare de 500 lei. Banii au venit de la bugetul C.C.A. Cele patru premii au fost aprobate în ultima şedinţă de consiliu local, atunci când Ion Şerban şi-a condiţionat votul de găsirea soluţiei legale prin care copiii de la liceele din municipiu care au obţinut rezultate excepţionale la învăţătură în acest an şcolar să fie premiaţi pentru strădania lor. Propunerea a rămas în stadiul de discuţii, nefiind supusă la vot de preşedintele de şedinţă Gabriel Jubleanu.

Lasă un răspuns