Primarul comunei Ciofrângeni, Doru Panțeru ne-a declarat că de la alegerea sa ca edil al localității a avut două dorințe: să realizeze o grădiniță și un centru pentru bătrâni!
”Ordinul de începe a lucrărilor pentru unitatea de învățământ a fost emis la sfârșitul săptămânii trecute. Proiectul meu de suflet, cand am venit primar mi-am dorit sa fac o gradinita pentru că reprezintă generația care zice bună dimineața vietii. De asemenea, pentru cei care își iau la revedere de la viață mi-am dorit să avem un centru. Iată că se îndeplinesc amândouă, la grădinița încep lucrările în curând, centrul de bătrâni nu am putut sa-l fac, dar voi face un centru de zi, cu fonduri europene”, ne-a declarat primarul din Ciofrângeni.
În spirit de glumă, edilul se întreba dacă e un semn bun sau rău….


Lasă un răspuns