Weekend-ul acesta, un echipaj cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în municipiul Curtea de Argeş, strada Lascăr Catargiu, pentru salvarea şi degajarea unei persoane, bărbat de 56 ani, care căzuse într-un canal adânc de 2 metri. Echipajele de salvatori au coborât la victimă, i-au acordat primul ajutor deoarece prezenta traumatism cranian cu plagă deschisă, au imobilizat-o pe targa lopată şi au extras-o în siguranţă la suprafaţă. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru mai multe investigaţii medicale.


Lasă un răspuns