Schimbări în conducerea ANAF


Prim-ministrul Dacian Ciolos, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, l-a numit pe Dragos Doros în functia de presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscală.

„Numirea are la bază criterii strict profesionale si aptitudini de coordonare a unei activităti foarte ample. ANAF este una dintre institutiile cheie din Guvernul României, de aceea reforma începută cu Banca Mondială trebuie nu doar continuată, ci si accelerată. Institutia trebuie să fie una modernă, care lucrează pentru si în favoarea contribuabililor, care are ca prim rol asistenta si încurajarea conformării voluntare si abia apoi colectarea de creante fiscale de la cei ce nu se conformează.

Consider că strategia ANAF trebuie să aibă în vedere nu doar cifrele pe colectare, ci si o colectare care să pună accent pe respectarea drepturilor contribuabililor”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu.

Dragos Doros are o vastă experientă în asistentă si planificare fiscală, în domeniul legislatiei locale si internationale. A detinut până în prezent functia de director în cadrul unei companii multinationale. În 2012, acesta a fost numit secretar de stat în Ministerul Finantelor Publice după ce, în perioada 2008-2010, a condus Departamentul de Legislatie si Impozitare Directă din aceeasi institutie.  

A reprezentant România în Comisiile de specialitate din cadrul Uniunii Europene si la OECD. De asemenea, Dragos Doros a coordonat  negocierile şi procesul de aplicare a Convenţiilor de evitare a dublei impuneri si activităţile specifice legate de procedurile amiabile prevăzute de convenţiile de evitare a dublei impuneri şi a Directivelor Europene.

ANAF este o institutie de o importantă crucială, care se află într-un amplu proces de restructurare, menit să răspundă cerintelor si exigentelor actuale. Vom continua implementarea programului cu Banca Mondială, care ne va permite să creăm o organizatie modernă. Ne vom concentra pe simplificarea procedurilor de administrare si plată a impozitelor si taxelor si pe o interactiune cât mai facilă cu plătitorii de taxe si impozite. Unul dintre exemple este chiar formularul 088, avem în vedere o aplicare mai putin anevoioasă a acestuia.
Vom fi parte activă a procesului început odată cu initiativa guvernamentală «comisia pentru tăiatul hârtiilor». ANAF trebuie să fie o organizatie puternică, pregătită să reactioneze prompt si cu profesionalism în toate situatiile”, a declarat noul presedinte al ANAF.
Decizia de numire a lui Dragos Doros în functia de presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscală a fost publicată astăzi în Monitorul Oficialdragos-doros anaf

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*