Salvaţi Copiii România a donat secția de neonatologie a Spitalului Judeţean din Piteşti cu un ventilator pentru suport respirator pentru nou-născuți, în valoare de 80.000 de lei. Aceasta este prima acţiune dintr-o serie de 21 de dotări pe care Salvaţi Copiii le va face până la finalul anului, în întreaga țară.
Prin implicarea publicului larg în campaniile de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, donaţii online, donații SMS sau Direct Debit, dar şi prin sprijinul important al companiilor partenere, 1.300.000 lei vor fi investiţi în dotarea secțiilor de nou-născuți precum și în dezvoltarea de programe de educaţie și suport pentru 5.000 de beneficiari din comunități defavorizate. Orașele vizate pentru donații sunt: Pitești, Brașov, București (2 maternități), Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Hunedoara, Petroșani, Iași, Târgu-Mureș, Roman, Sibiu, Câmpulung Moldovenesc, Arad, Buzău, Timișoara (2 maternități), Vaslui și Cluj-Napoca.
Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost dotată până în prezent de Salvaţi Copiii cu 2 incubatoare în valoare de 90.000 lei, iar datorită acestor echipamente, 200 de nou-născuţi au fost ajutaţi să câștige lupta pentru viață.
În 2014, maternitatea din Piteşti a înregistrat 2.300 de nașteri, dintre care 250 au fost bebeluși născuți prematur. Alți 350 de bebeluși, în medie pe an, au nevoie de îngrijiri speciale asemenea prematurilor. Această unitate medicală este una de nivel II, care îngrijește nou-născuţi cu o greutate de peste 1500g și mai mari de 32 de săptămâni. Aici se primesc prin transfer nou-născuții cu probleme din restul județului Argeș – Câmpulung, Mioveni, Curtea de Argeș, Costești, Călinești. Mortalitatea infantilă a județului Argeș este de 8,3 ‰, puțin mai mică decât media națională de 8,8‰.

Lasă un răspuns