Miercurea aceasta, Organizaţia Salvaţi Copiii, filiala Argeş a organizat la sediul Primăriei Curtea de Argeş, în colaborare cu Serviciul Public de Asistenţă Socială, caravana locală de informare şi conştientizare privind obligaţiile legale care le revin părinţilor la plecarea din ţară. Organizaţia se preocupă de copiii rămaşi acasă în urma migraţiei părinţilor la muncă în străinatate, prin implementarea programului “Protecţie şi educaţie pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinatate”.
Informare cu părinţii din Curtea de Argeş
În urma analizei efectuate în vara anului 2015 cu privire la evolutia numărului de notificări făcute de părinţi, după modificarea Legii 272/2004 (privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, modificata în 2013), s-a constatat că este necesară o informare a reprezentanţilor comunităţilor locale. O astfeld e întâlnire a avut loc miercuri la Curtea de Argeş, la care au participat specialişti în asistenţă socială, cadre didactice, consilierii şcolari, poliţişti, preoţi şi reprezentanţi ai unor ONG-uri. S-a urmărit conştientizarea şi informarea asupra prevederilor legale a părinţilor care intenţionează să plece sau au plecat la munca în străinatate şi a persoanelor în grija cărora rămân copiii.
În total, la eveniment au participat 64 de persoane, dintre care 31 de aparţinători ai copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinatate şi 33 reprezentanţi ai instituţiilor.
Întâlnirile continuă
Lipsa părinţilor sau a reprezentantului legal, poate determina limitarea accesului copiilor la drepturi precum serviciile de sănătate, educaţie şi beneficii sociale. Pentru informarea şi conştientizarea cu privire la obligaţiile legale care le revin părinţilor la plecarea din ţară şi efectele plecării părinţilor asupra copiilor rămaşi acasă, Organizaţia “Salvaţi Copiii”, are în vedere organizarea de campanii în tot judeţul, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.
Procedura legală ce trebuie urmată
Foarte important este să se înţeleagă procedura de notificare a plecării părinţilor prin prezentarea la primăria de domiciliu a părintelui/reprezentantului legal, împreună cu persoana în grija căreia rămâne copilul. După întocmirea şi înaintarea documentelor către instanţa teritorială, aceasta, în termen de trei zile urmeaă să soluţioneze în procedura necontencioasă, potrivit Codului de Procedură Civilă, cererea de delegare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.
Activitatea asociaţiei
Pentru protecţia şi educaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate din municipiul Piteşti, Organizatia “Salvaţi Copiii”, a deschis în anul 2009 centrul de zi „Creştem Împreună” pentru un număr de 40 de copii. Aceştia sunt şcolari care beneficiază de servicii de suport educaţional, şcolar, consiliere psihologică, activităţi de petrecerea timpului liber şi socializare. Copiii beneficiază zilnic de o masă caldă şi au asigurate rechizitele şcolare. Aparţinătorii copiilor sunt consiliaţi social, iar cei care se află în situaţie defavorabilă beneficiază de ajutoare materiale de urgenţă.
În Curtea de Argeş, 154 de copiii sunt înregistraţi ca având ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar 77 cu un singur părinte.


Lasă un răspuns