În perioada 05.11 – 12.11.2015, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a organizat şi desfăşurat o serie de acţiuni de control la spaţii cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri discoteci, săli de cinematograf/ spectacole şi centre comerciale din judeţ.
Personalul Inspecţiei de Prevenire a executat un număr de 21 de acţiuni inopinate în localităţile Piteşti, Câmpulung, Moşoaia, Bradu şi Lunca Corbului.
În cadrul acestor activităţi, specialiştii în prevenire au depistat 56 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, fiind aplicate 29 sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 avertismente şi 21 amenzi în valoare de 631.000 lei.
Principalele nereguli identificate în teren au constat în: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, nerespectarea reglementărilor referitoare la utilizarea focului deschis (de exemplu, lumânări) şi a efectelor speciale artistice/pirotehnice, precum şi cele referitoare la reglementarea fumatului.
Totodată, cu prilejul controalelor executate au fost depistate şi două încălcări grave ale cerinţei de securitate la incendiu, situaţie care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării.
Este vorba despre restaurantul Capitol din Trivale și Clubul Yoko.

Lasă un răspuns