Ca în fiecare an, sărbătoarea Înălţării Domnului reprezintă pentru locuitorii comunei Şuici prilejul potrivit pentru comemorarea eroilor care au căzut pe frontul de luptă în cele două conflagraţii mondiale. Devenită tradiţională, această ceremonie va fi onorată şi în acest an de către reprezentanţii administraţiei publice locale, în frunte cu edilul-şef Constantin Iatagan. De altfel, slujba va fi oficiată de un sobor de preoţi chiar în cimitirul-monument istoric) dedicat celor căzuţi în primul război mondial în luptele ce au avut loc în zonă. “Şi anul acesta vom proceda la fel ca şi în anii trecuţi. În costume populare, toţi cetăţenii vom fi prezenţi pentru cinstirea amintirii strămoşilor noştri. Vom avea un mic program artistic tematic, prezentat de elevii şcolilor noastre şi sperăm ca şi de data aceasta să avem alături de noi fanfara judeţului. Vom împărţi pachete tuturor, pomană pentru sufletele eroilor, ca în fiecare an”, a declarat primarul Constantin Iatagan. În ciuda faptului că încă nu s-au primit banii pe OG 28, în această perioadă continuă lucrările la alimentarea cu apă. “Aşteptăm să primim cât de curând o tranşă de bani, însă nu putem sta degeaba, mai ales că vremea este extrem de favorabilă acestui tip de lucrare. În acelaşi timp, încercăm să finalizăm reabilitarea Căminului Cultural Rudeni, pe care sperăm să-l inaugurăm cu ocazia Zilei Comunei, în vară”, a încheiat şeful administraţiei publice locale din comuna Şuici.

Lasă un răspuns