Guvernul a aprobat alocarea a aproape 8 milioane de lei pentru continuarea unor lucrări de modernizare în 97 de școli din 16 județe. Investițiile au primit finanțare anul trecut, însă nu au fost finalizate.
Guvernul a decis vineri să repartizeze 7.849.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare din 97 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Banii vor fi folosiți și pentru asigurarea utilităților necesare funcționării acestora.
Școli cu toalete în curte, fără apă curentă și canalizare
Fondurile provin din bugetul Ministerului Educației și Cercetării și sunt destinate școlilor care au beneficiat de finanțare în 2025, dar în care lucrările nu au fost realizate sau finalizate până la finalul anului.
Banii vor ajunge la școli din județele Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Olt, Vaslui și Vrancea.
Finanțarea este destinată școlilor în care grupurile sanitare nu îndeplinesc condițiile corespunzătoare de igienă. În unele cazuri, toaletele sunt amplasate în exteriorul clădirilor și nu beneficiază de apă curentă și canalizare.
Ce obligații au autoritățile locale pentru finalizarea lucrărilor
Sumele vor fi transferate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării către bugetele locale, prin intermediul inspectoratelor școlare județene.
Autoritățile locale vor răspunde de utilizarea fondurilor și de derularea procedurilor necesare realizării lucrărilor. Dacă banii alocați de Guvern nu sunt suficienți, primăriile vor trebui să asigure diferența necesară finalizării investițiilor.

Lasă un răspuns