Incidentul s-a petrecut vineri noaptea, pe strada 1 Decembrie, în zona spălătoriei auto. După producerea accidentului, la fața locului au ajuns și un echipaj de la Poliția Curtea de Argeș, însă nu mai erau șoferul sau eventualii pasageri. Conform reglementărilor în vigoare, proprietarul are termen 24 ore să se prezinte la secția de Poliție. Deocamdată, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălin Zamfir, cazul este înregistrat drept tamponare.
Până la ora transmiterii acestei știri, nu au fost înregistrate victime și nu s-a prezentat nicio persoană la UPU pentru îngrijiri medicale, să reiasă că ar avea legătură cu accidentul. Proprietarul mașinii este identificat, mai rămâne doar să se stabilească persoana care a condus autoturismul în seara respectivă.

Lasă un răspuns