S-a afişat bugetul municipal pe 2015!

DIGITAL CAMERAConform site-ului Primăriei Curtea de Argeş, care a fost ultima oară actualizat vineri, în jurul orei 16.16, proiecţia viitorului buget municipal a fost afişată online, conform legilor în vigoare. Persoanele interesate pot să vadă cum vor fi distribuiţi banii din veniturile proprii, dar şi care vor fi cheltuielile pentru acest an, câţi bani va primi Spitalul Municipal şi ce aparatură va fi achiziţionată, la fel ca şi Serviciul Public Local pentru Evidenţa Informatizată a Persoanei. Primarul Nicolae Diaconu a făcut următoarea declaraţie vineri, la conferinţa de presă a organizaţiei judeţene a PSD, de la Piteşti: „Pe legea bugetului, avantajate sunt comunele. No­uă nu ne ajung banii de salarii până la sfârşitul anului. Peste 50% din personalul instituţiilor C.L. sunt cu salariul minim pe economie şi de aici vine una dintre creşteri. Oricum, sunt probleme mai mari ca anul trecut”. Toate proiectele pe fonduri europene se ridică la 20 milioane de euro. Nu­mai aici sunt în educaţie peste 1.000 de oameni, la cele 6 licee, 6 şcoli şi 6 grădiniţe. Pe lista de proiecte a primarului de la Curtea de Argeş se află reabilitarea ambulatoriului, un parc fotovoltaic pentru reducerea cheltuielilor cu iluminatatul public şi trei proiecte de reabilitare a unor unităţi educaţionale. Totodată, necesarul pentru proiectele cauzate de alunecările de te­ren la Curtea de Argeş se ridică la 2,5 milioane de euro, potrivit studiilor de fezabilitate de anul trecut. Anul acesta trebuie făcute proiectele tehnice şi începerea execuţiei. Multe dintre alunecările de teren pot afecta drumurile. Vom reveni cu amănunte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*