Proiectul iniţiat de Sectorul Social, Filantropic şi de Misiune, prin care se acordă asistenţă religioasă, dar şi ajutoare constând în alimente, haine şi medicamente necesare familiilor cu mulţi copii, persoanelor în vârstă şi celor singuri, cărora nu mai are cine să le treacă pragul, se desfăşoară în continuare. Astfel, săptămâna trecută, în localitatea Slănic din comuna Aninoasa, părintele pensionar Aurel Băieţii, însoţit de oameni cu suflet mare, a adus o rază de bucurie pe feţele şi în sufletele celor care trăiesc într-un cătun izolat şi îşi câştigă cu greu traiul de pe o zi pe alta. Au fost dăruite alimente, dulciuri, dar şi un cuvânt duhovnicesc, cu privire la datoriile creştinului faţă de Dumnezeu. Şi parohia Capu Dealului, din Protoieria Curtea de Argeş, prin preoţii slujitori Marin Tache şi Marius Orăşeanu, a oferit alimente, dulciuri şi haine celor care sunt în lipsuri. A fost transmis şi un cuvânt de întărire duhovnicească şi îndemnul de a se ruga permanent.

Lasă un răspuns