Proiecte ambiţioase pentru administraţia locală din Sălătrucu

langerAşa cum aminteam în ediţia trecută a ziarului nostru, la Sălătrucu au demarat în forţă lucrările din acest an. Proiectele aflate în derulare sunt modernizare reţelei de iluminat public, reabilitare distribuţie alimentare cu apă în comună, proiect finanţat pe HG 577/1997 – programul privind pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apă a satelor, conectarea satelor la reţeaua de electrificare şi la reţelele telefonice, extindere imobil primărie S+M+P, reabilitare modernizare şi dotare Cămin Cultural Sălătrucu Centru, îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea silviculturii în comună (program pe fonduri europene – Măsura 125), înfiinţare centru local de informare turistică în zona montană a Văii Topolog (fonduri europene – Măsura 313). Nici cele ce sunt propuse spre implementare nu sunt mai puţin importante decât cele amintite mai sus, şi anume înfiinţare reţea publică de ape uzate, protecţie împotriva inundaţiilor şi combaterea eroziunii solului în cătunul Bocănita, construire pod trecere peste Râul Topolog şi asfaltare drumuri şi străzi comunale. Primarul Nicolae Langer a amintit de buna colaborare cu echipa de consilieri locali din această legislatură, pe care a amintit-o în ordine alfabetică: Marian Angelescu (PSD); Nicolae Apostu (PP-DD); Alexandru Ciolovan (PNL); Ion Găvan (PRM); Ion Adrian Iancu (PSD); Constantin Viorel Niţă (PSD); Constantin Ogradă (PNL); Constantin Olteanu (PNL – viceprimar); Gheorghe Viorel Popa (PSD); Vasilica Rădulescu (PSD) şi Nicolae Cătălin Tudose (PC).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*