Scandal în Piteşti: mită un milion de euro şi un apartament în capitală! Primarul Tudor Pendiuc luat la percheziţii!

Joi de dimineaţă procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul primăriei Piteşti, în locuinţele primarului Tudor Pendiuc şi viceprimarul Cornel Ionică, dar şi la câţiva oameni de afaceri vizaţi într-un dosar în care s-ar fi dat mită un milion de euro. Procurorii spun că oficialii ar fi încheiat în condiţii dubioase un contract privind transportul public din oraş.Unul dintre contractele aflate în vizorul procurorilor anticorupţie are legătură cu achiziţiile de autobuze făcute de Regia de Transport Public Piteşti. Surse judiciare spun că acest contract ar fi fost atribuit preferenţial unui om de afaceri care nici măcar nu deţinea autobuze. Afacerea s-ar fi derulat pe durata a 7 ani timp în care firma cu pricina a primit subvenţie de la primărie pentru transportul local.
Tudor Pendiuc ar fi primit mită de la omul de afaceri Valentin Vişoiu, cel mai bogat om din Piteşti şi partener de afaceri al ginerelui preşedintelui Traian Băsescu, Radu Pricop, pentru un contract public privind achiziţionarea a 80 de autobuze pentru transportul public din Piteşti.
Valentin Vişoiu, anchetat şi în dosarul retrocedărilor, este vizat că ar fi dat un milion de euro mită către reprezentanţii Primăriei Piteşti, pentru a i se atribui un contract pentru achiziţionarea a 80 de autobuze. Problema este că firma sa nu avea autobuzele, el a fost intermediar în afacere,poziţie ce i-a adus un profit de milioane de lei.
În plus, procurorii arată că parte din mita oferită de Vişoiu a fost un aprtament de lux în Capitală într-un complex rezidenţial.
Din rechizitoriu reiese că în 22 februarie 2007, Tudor Pendiuc a întocmit “Expunerea de motive” pentru iniţierea unui proiect de hotărâre privind avizarea asocierii în participaţiune a SC Publitrans 2000 SA (companie publică care asigură transportul de călători în Piteşti) cu o altă firmă, în vederea modernizării serviciului public de transport local de călători în municipiul Piteşti.
Mai exact, Publitrans venea cu mijloace fixe, iar o altă firmă trebuia să aducă mai multe autobuze, deşi o comisie de evaluare a constatat că oferta asocierii dintre SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA a fost singura care îndeplinea condiţiile de calificare şi criteriile de desemnare în vederea încheierii contractului, deşi nu era proprietara autobuzelor.
În scopul participării la procedura de atribuire a contractului cu SC Publitrans 2000 SA, între SC Girexim Universal SA, societate administrată de Gheorghe Văsîi, şi SC CNCD SA, unde Valentin Vişoiu a avut calitatea de asociat, a fost încheiat un acord de asociere pentru participarea la atribuirea contractului de asociere în participaţiune cu SC Publitrans 2000 SA.
Obiectul respectivului acord presupunea modernizarea transportului public local de călători în Piteşti, prin achiziţia de autobuze şi efectuarea transportului public local de călători. Dar pentru că SC CNCD SA nu avea autobuze, această societate a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC BMC Truck&Bus SA, care se obliga să vândă către SC CNCD SA un număr de 80 autobuze urbane marca BMC tip 250 SLF.
Prin urmare, CNCD SA nu era proprietara autobuzelor, aşa cum era cerinţa prevăzută la pct.1 din caietul de sarcini.
Anchetatorii susţin că Gheorghe Văsîi, în calitatea sa de administrator, a pus la dispoziţia comisiei de evaluare a ofertelor date nereale cu privire la proprietatea celor 80 de autobuze şi cu toate acestea, din fondul Consiliului local a fost alocată suma de 56.930.743 lei cu titlu de subvenţie la data 31 decembrie 2012.
Din rechizitoriul DNA rezultă că reprezentanţii Girexim Universal SA şi CNCD SA au oferit drept mită 1.000.000 de euro, din care jumătate sub forma unor imobile situate în municipiul Bucureşti, respectiv complexul rezidenţial ‘Quadra Place’, situat pe str. Fabricii nr.47.
În incinta acestui complex rezidenţial, deţine un apartament fiica primarului Pendiuc, respectiv Emanuela Elena Pendiuc.
În urma percheziţiilor, primarul municipiului Pitesti, Tudor Pendiuc, a fost dus la sediul central al DNA, pentru audieri. La intrarea în sediul Primăriei Piteşti, Pendiuc a declarat: „Nu ştiu, dar în stadiul actual de dezvoltare a României ne putem aştepta la orice.”
La sediul DNA a ajuns în jurul orei 11.30 şi fiica primarului, care ar fi implicată în dosar.
Prejudicul estimat de procurori în această cauză ar fi de aproximativ un milion de euro.
„În cursul zilei de 06 noiembrie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 18 percheziţii domiciliare în locaţii situate în municipiile Bucureşti, Piteşti şi localităţi învecinate acestora, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicatul DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*