La sesizarea angajatilor de la Ocolul Silvic Campulung din cadrul Direcției Silvice, polițiștii și jandarmii argeșeni au efectuat 40 de percheziții în comunele Bughea de Sus, Albeștii de Muscel și Rucăr la persoane suspectate că au tăiat ilegal, prelucrat și vândut material lemnos. Anuntul este făcut de cei de la Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA. La acțiunile polițiștilor și jandarmilor au participat și angajați ai Romsilva și ai Gărzii Forestiere.
Acțiunea a avut loc la sesizarea angajaților Regiei Naționale a Padurilor – Romsilva, care au sprijinit autoritățile să depisteze suspecții și să stabilească prejudiciul.
În urma perchezițiilor, au fost confiscate 40 de căruțe, 5 autoutilitare, aproximativ 35 de fierăstraie mecanice și zeci de metri cubi de material lemnos.

Sursa: Romsilva

Lasă un răspuns