Teofil Vlad reuseste sa faca ascensiuni montane si alpinism de 20 de ani. De 8 ani pitesteanul a devenit instructor de alpinism. In a doua jumatate a lunii ianuarie 2018 a organizat o tura de pregatire in ascensiunile la altitudine in Anzii Ecuadorieni.
Teofil Vlad reuseste sa-si stabileasca obiective indraznete: varfurile Chimborazo 5897m si Cotopaxi 6310m.
„Mai importanta decat atingerea varfurilor era ca participantii – Mihaela Maravela, Florin Maravela si Alin Andrei sa inteleaga felul in care se abordeaza procesul de aclimatizare.”
Activitatea pitesteanului atinge mai multe ramuri ale alpinismului. Teofil s-a specializat in catararea pe stanca in pereti mari, ascensiuni alpine in teren mixt si ascensiuni pe varfuri inalte. Ca instructor e fericit sa initieze doritorii. Mihaela, Florin si Alin au spus prezent la misiunea din Anzii Ecuadorieni.
” De-a lungul timpului am avut satisfactii mari din aceasta activitate, la fel de importante ca si satisfactiile propriilor ascensiuni. Ma bucur ca am sansa sa-i invat pe doritori.”
Teofil Vlad reuseste sa faca un plan detaliat in vederea aclimatizarii pentru Mihaela si Florin Maravela si pentru Alin Andrei.
„Asta presupune ascensiuni la altitudini tot mai mari, progresiv, odihna la altitudini mai mici si, tot progresiv, cresterea altitudinii de odihna. In Ecuador este cadrul ideal pentru genul acesta de pregatire, pentru ca exista munti intre 3000 si 6000 de metri care pot fi accesati relativ usor. Exista o infrastructura dezvoltata de drumuri si refugii montane. Am urmat programul conceput anterior, desi vremea a fost potrivnica. Pe Cotopaxi am fost singurii care am urcat dupa o saptamana in care nimeni nu ajunsese pe varf in pofida incercarilor din fiecare noapte . Nu a fost usor, dar aveam resursele sa ducem ascensiunea la capat. Anterior alternasem ascensiunile/efortul si odihna in mod corespunzator. Asta este diferenta dintre o simpla ascensiune ghidata care se intampla (sau nu) intr-o zi fixata anterior si o ascensiune planificata metodic. O ascensiune facuta dupa principii corecte in care participantii isi asuma constient ceea ce fac aduce si o flexibilitate in functie de conditiile de pe munte.”
Chiar in ziua ascensiunii cei patru romani au parcurs ultimele cateva sute de metri dupa ce toate grupurile ghidate s-au intors din drum. Au avut muntele doar pentru ei, dupa ce s-a redeschis de doar cateva luni. A fost o lunga perioada in care a fost inaccesibil din cauza activitatii vulcanice.
Teofil Vlad reuseste sa conduca grupul pe Tungurahua, dupa succesul pe Cotopaxi!
Sursa: aimx.ro


Lasă un răspuns