Artista Ioana Teodora Duţă povesteşte despre tabăra de creaţie din Germania

ioana teodora duta curtea de arges (3)Vara a debutat cu vernisajul expoziției de „Pictură, sculptură DITart expresie, limbaj plastic” care a avut loc în incinta hotelului Posada din Curtea de Argeș. Pot spune, asemeni unui jurnal de vară care se îndreaptă cu pași repezi spre toamnă, că a fost un anotimp prolific din punct de vedere artistic”, a caracterizat pictoriţa Ioana Teodora Duţă activitatea din ultimele luni.

În perioada 24 iulie-07 august a participat în tabăra internațională de pictură și sculptură organizată de artistul plastic Cristian Sergiu Ianza, președinte al fundației culturale Ianza-Art. În cadrul taberei, care s-a ținut în Marktrodach, Germania, au participat ioana teodora duta curtea de arges (4)argeșeni de-ai noștri, tatăl meu, sculptorul Traian Duță, pictorița Amy Vasilescu, iar ca participanți internaționali au fost din SUA, pictorița Patricia Goodrich, din Germania, Gerd Messman, pictor de asemenea și sculptorița Milena Mladenova, din Bulgaria.

ioana teodora duta curtea de arges (5)De-a lungul celor zece zile petrecute în landul Bavariei, am avut ocazia să trăiesc asemeni pictorilor despre care citeam în biografii sau diverse albume de istoria artei. Vizitam orașe ca Bamberg sau Nurenberg, obiective turistice ale zonei și apoi făceam schițe care urmau apoi a fi transpuse pe pânză. Deși majoritatea pictorilor prezenți au folosit tehnica picturii în acrilic, eu am rămas fidelă picturii în ulei care mi-a permis să realizez niște picturi vii, expresive, în care culoarea a jucat un rol esențial. Pe parcursul celor zece zile de tabăra am pictat patru pânze, înfățișând personalitatea lui Schiller, portrete de tânără bavareză sau compoziție inspirată din natură. Nu a fost pentru prima dată când am participat într-o tabără de pictura, însă pot spune că ioana teodora duta curtea de arges (2)de această dată a fost un privilegiu să fiu înconjurată de asemenea artiști, fiecare cu stilul lui, cu experiența sa. Sunt momente în care te redescoperi, în care trăind, chiar și pentru puțin timp alături de alți artiști, devii una cu pasiunea care te ține în viață, cu arta pe care o faci, fie ea pictură, fie sculptură. Tabăra s-a încheiat cu vernisajul expoziției, lucrările au fost apreciate de presa locală, de vizitatori, de oficialitățile care au fost prezente. M-a bucurat ospitalitatea nemților care s-au purtat minunat cu noi, puteai simți aprecierea tuturor celor care ne vizitau în timp ce lucram. De asemenea, țin să-i mulțumesc încă o dată lui Cristian Sergiu Ianza pentru invitația de a participa în această tabără. Pentru argeșeni, ni s-a promis cât de curând o expoziție în care vor putea fi vizionate toate roadele” acestui simpozion de artă de pe meleaguri germane.”

 

ioana teodora duta curtea de arges (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*