Avertizare meteo: ploi, vijelii și vânt în Curtea de Argeș (17–18 aprilie)

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări meteorologice de tip Cod Galben care vizează și municipiul Curtea de Argeș.
Pe 17 aprilie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, sunt prognozate perioade de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Fenomenele se vor manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 50–55 km/h. Izolat, pot apărea vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp (1–3 ore), cantitățile de apă pot atinge 20–25 l/mp și, pe alocuri, peste 35 l/mp.
De asemenea, pentru data de 18 aprilie, în intervalul 09:00 – 20:00, este emis un Cod Galben privind intensificări ale vântului. Deși acest fenomen va afecta în principal alte regiuni ale țării, există posibilitatea ca și în zona noastră să se înregistreze rafale mai puternice de vânt.
Primăria Municipiului Curtea de Argeș recomandă cetățenilor să manifeste prudență, să evite deplasările în timpul fenomenelor meteorologice periculoase și să ia măsuri pentru protejarea bunurilor, transmite Primaria Municipiului Curtea de Arges.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*