În ziua de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un tânăr de 20 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În aceeași situație s-a aflat și șoferul oprit în ziua de 10 decembrie a.c., de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea deArgeș. Aceștia au depistat un bărbat de 49 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, având dreptul de a conducea vehicule suspendat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă.

Lasă un răspuns