Pentru câteva zile, multiplul campion la box Bogdan Juratoni a revenit în oraşul în care are un bun prieten şi fost coleg în persoana lui Adrian Florescu, proprietarul clubului “Adi Box”. După cum probabil cititorii noştri îşi amintesc, aceştia au organizat împreună cu antrenorul emerit Gheorghe Napoleon o incitantă gală de box în decembrie trecut, la discoteca de la fostul cinematograf. Oaspeţii din Bucureşti s-au simţit atât de bine la Curtea de Argeş încât au revenit la sfârşitul săptămânii trecute. Boxerii de clubul local au avut astfel ocazia să se antreneze în sală alături de campionul Bogdan Juratoni şi să beneficieze de sfaturile specialiştilor, care i-ar putea ajuta enorm în viitoarea carieră. “Au fost antrenamente extrem de intense, în cursul cărora băieţii noştri au avut ocazia să experimenteze metode de antrenament moderne, să afle lucruri noi şi să-şi desăvârşească tehnica atât în ceea ce priveşte strategiile de atac şi apărare, eschivele, dar şi jocul de picioare. A fost un prilej bun de a se convinge că nobila artă a boxului are multe lucruri în comun cu şahul, deoarece nu neapărat cel mai puternic îşi apropie victoria, ci – cu siguranţă – cel mai inteligent. Antrenorul Gheorghe Napoleon şi prietenul Bogdan Juratoni consideră că facem un lucru bun aici, că muncim temeinic şi profesionist şi că, având în vedere potenţialul băieţilor, avem şanse să scoatem câţiva campioni de la Curtea de Argeş. Totul depinde numai de ei!”, ne-a declarat Adrian Florescu.

Lasă un răspuns