În cadrul ultimei conferinţe de presă susţinută la sediul PNL Curtea de Argeş, copreşedintele organizaţiei locale, Sandu Nichita, a ţinut să le mulţumească argeşenilor pentru votul acordat candidatului dreptei, dar şi să lămurească acuzaţiile potrivit cărora CSAT a avut vreo implicare în rezultatul votului.
„S-au aruncat în derizoriu alegerile din 16 noiembrie, că ar fi fost influenţată diaspora de către serviciile speciale ale statului şi dau răspunsul celor care au facut afirmatiile, oameni pe care nu îi suspectez de ignoranţă, că CSAT este cel care supraveghează organele speciale ale statului, iar opoziţia nu are nici un membru în CSAT”, a declarat copreşedintele Sandu Nichita.
Votanţii lui Iohannis: cocalari şi manelişti!
Un alt aspect dezbătut în cadrul conferinţei de presă a fost atitudinea nepotrivită a celor care au pierdut alegerile faţă de votanţii lui Klaus Iohannis.
„Aş fi foarte încântat dacă oamenii de la putere ar recunoaşte cu onestitate rezultatul alegerilor”, a precizat Sandu Nichita.
„De altfel baronii PSD din ţară aruncă în derizoriu votul celor care l-au ales preşedinte pe candidatul liberal şi i-au numit într-un ziar de circulaţie naţională: cocalari şi manelişti! Iată că lupta continuă, într-un fel e normal, dar să se desfăşoare cu mijloace constituţionale”, a concluzionat copreşedintele PNL Curtea de Argeş.
După 25 de ani s-a adeverit previziunea!
La revoluţie, Silviu Brucan, ziarist, analist politic şi autor a mai multor cărţi spunea că tinerii sunt cei care vor schimba viitorul acestei ţări, şi, iată că aproape la un sfert de secol aşa s-a întâmplat.
„Poporul a ieşit în număr foarte mare la vot, mai ales tinerii, ei ştiu ce vor şi nu au fost încorsetaţi în dogme”, mai spunea Sandu Nichita.
„Acum 25 de ani de la balconul comitetului central, Ceauşescu mai dădea 100 de lei la pensii şi alocaţii, iar din asta nu s-a învăţat nimic. Aşadar, este posibil ca în perioada următoare să asistăm la o reaşezare şi o reconfirmare a ideologiilor partidului de stânga”, a încheiat copreşedintele PNL Curtea de Argeş.
22 decembrie, un moment istoric!
Adrian Coşa, vicepreşedintele organizaţiei locale, a ţinut să precizeze că ziua numirii noului preşedinte, va fi una istorică.
„Mă bucur că după 25 de ani vor avea şi noi în sfârşit un preşedinte liberal care să conducă România si cred că depunerea jurământului va fi un eveniment istoric”.
De asemenea, Adrian Coşa s-a declarat fericit de modul în care decurg lucrurile în ultima vreme: „aparitiile prim ministrului ne aduc numai avantaje, prin faptul că în toate intervenţiile televizate din ultima vreme, de la revenirea din acea mică vacanţă din Viena şi Habud Abi, se pare că nu a înţeles nimic din cauzele care au dus la pierderea alegerilor.Dar pe noi ne inetersează ca Guvernul Ponta să îşi facă datoria până la capăt şi să prezinte un buget cu termenele şi cu sursele care vor asigura acoperirea promisiunilor electorale făcute în campanie”, a încheiat Adrian Coşa.
3 bile albe pentru Ponta!
Mai îngăduitor, Liviu Nicolae, vicepreşedintele PNL Curtea de Argeş, a ţinut să evidenţieze şi părţile bune al prim ministrului, considerând că un „proces” echitabil are nevoie şi de un avocat al apărării.
„Îmi revine sarcina să echilibrez situaţia în favoarea premierului Victor Ponta şi să îi acord câteva bile albe, una pentru că s-a recunoscut învins imediat după numărarea voturilor, alta ar fi că a încuviinţat investigaţiile membrilor din Parlament şi ridicarea imunităţii unor colegi. Sper că a treia bilă albă este ce s-a intamplat în Camera Deputaţilor şi să se aprobe legea care să le limiteze aleşilor locali numărul de mandate, la două. În condiţiile astea cred că s-ar primeni clasa politică foarte mult”, a declarat Liviu Nicolae.

Lasă un răspuns